Mă scoate viața la raport
Autoportret

Verigă presupusă și uitată
mă scoate viața la raport, într-un final,
sub acuzația cumplită și argumentată,
că am trăit prea trist și prea banal.

N-am confirmat speranțe și n-am umplut goluri,
am traversat absent schimonosite nebunii,
purtând buimac străine idealuri,
am învățat sârguincios atâtea erezii.
Disciplinat am înghițit amaruri,
am acceptat s-am generat zădărnicii,
ierarhizând greșit pe oameni
și nelăsând în urmă mulți copii.

Zic, dar, în apărarea mea sfios:

Sunt omul timpurilor mele,
trăind întotdeauna ziua cea de ieri.
M-aliniez în rândul celor fără aripi
ne-nțelegând nimic din vremi.
Adâncă plăsmuire a lumii și a firii
străină mi-a rămas și-s fără glas.
Tu,omenire, înțelege bine
nu poți să faci
cu fiecare dintre noi un pas.