Luminile de îngeri

Răspunde marea cugetului mut,
Și se afundă iarăși în mistere.
Ascunde peștii ce cu-a lor tăcere
Vorbesc în șoapte despre început.
Din inima luminii de iubire,
Cu crengi celeste lăsate-n amintire,
Culeg a nemuririi formă
Si mă ascund în larva sa diformă;
Creionul îmi descrie pofta cea nebună, cea de poezie
Creionul mă îndeamnă, să mai privesc agale...
Amurgul răsărindu-mi în astă zi în cale.
Creionul mă alungă spre temeri nevorbite,
Ca mai apoi sa-mi toarcă cuvinte nerostite.
Mă mângîie tăcerea transpunsă-n bucurie
Iar cerul mă înalță spre sfânta armonie.
Îmi zboară spre destin trufașul început,
Iar eu mă-ntorc în taină la ancestralul lut
Sunt clipe de măreață, supremă bucurie,
Când din lumină nasc și mor iar în iubire
Și plămădesc în șoaptă seninele atingeri,
Iar fulgerul ascunde luminile de îngeri
Să-mi caute chemarea și să-mi asculte glasul
Să plăsmuiască marea și să privească pasul ...