te apropii abordezi fața de empatizat cu rudele
jalnică adunare se aude glasul culegător de lacrimi al preotului
îți ascunzi râsul în mănușă și privești îndurerata adunare
neamuri vecini prieteni mai toți în negrul de complezență
ca o eroare în vocabularul vieții
un prapur vechi cu icoana maicii domnului desprinsă într-un colț
fetița cu fâș roz singura pată de culoare
sănătosul satului gângăvind în așteptarea colacului
priviri furișate cercetător
strângi cu recunoștință mâna bărbatului frumos de lângă tine
din cerul albastru moartea își ia tălpășița
eu dac-aș putea n-aș merge nici la propria mea înmormântare
șoptește ca un poet căruia-i place să se asculte
un amic mereu pus pe glume și responsabil cu țuica
tineri toți credem că vom rămâne repetenți la capitolul moarte
ne numără pe nume
s-o ierte încheie preotul
cimitirul sus pe deal într-o desprimăvărare neașteptată
îți vine să așezi păsări pe ramuri
nu-i pare rău că pleacă mai auzi
groapa ca o alveolă în așteptarea primăverii adevărate
și viața ca o corigență eternă