O curea de ceas fără ceasornic
mi-ai prins-o de încheietură, zîmbind împărătește
și-ai spus ca ceasul va sosi doar cînd voi crește;
oricum, nu te socot datornic!

Măsori cu-n zîmbet numai clipe-n care
brățara dezgolită prin piele îmi reflectă
singurul mers posibil;
inima ta de sare rîvnște de la mine
sărutul dat pe fruntea dimineții,
cel așezat acolo, cîndva, de-un Împărat...

Iar cum distanța o strunești
în regăsiri, plecate de la tine,
privesc asemănările din care acest dar se va fi ivit;
chipului tău îi simt acum conturul clar,
femeie de granit, cu plete lungi de cal si fața sfărîmată,
Azi nu mă poți convinge să nu-ți cînt, vîslind ca un pirat:
„Hai înapoi pe Muntele cel Sfînt,
Hai înapoi în Arca Iubirii, de pe Arrarat!”