Așa cum zorile
Mângâie florile
Ca să le descrețească
Și ele să zâmbească,
Noi doi când ne-ntâlnim
Instantaneu zâmbim,
Mereu, de-atâtea ori,
Deși nu suntem flori
Numai c-asemeni lor
Zâmbetul florilor
Țâșnește din privire,
Năuc de fericire…
De-aceea când te vede
Nici lui nu-i vine-a crede
Și tot se-ntreabă oare
Nu ești cumva vreo floare…