dragostea dintre noi plutea întotdeauna
ca un fluture azuriu beat de o rază fierbinte
nu se putea descrie prin viu grai
nici măcar nu încercam vreunul dintre noi
de teamă că aerul s-ar sparge în mii și mii de cioburi
și-ar face prăpăd în tot ce e viu

la început ai fost tu
în marea de oameni care-mi părea un mestecăniș
dintr-ale cărui mreje nu se află scăpare
singurul copac ale cărui crengi s-au preschimbat
în brațe, în chemări, în suspine
zile și ore furate vieții despre care nu mai voiam
să primim nici o veste

n-am ferecat nici uși n-am ascultat nici vorbe
și-am ajuns fiecare erou într-o poveste definitvă
personaje în fotografii unde n-aveam ce căuta
jucându-ne rolul cu cea mai mare artă
fără greșeală și fără pasiune
doar cu-o imensă certitudine a lașității

slavă celui ce l-a lăsat pe om să fie și să umble
în toate ziele ce i-au fost lăsate... în iubire
dacă după atââât amar de ani
sufletele noastre s-au găsit depărtate
preț de-o respirație