pașii ei îi descompun simțurile
se lasă cotropit de mersul muzical
ca de un hipnotic
îi ghicește
fiecare gest
fiecare nuanță a mimicii
alunecarea mătăsii în rând cu freamătul pielii
pulsul grăbit și parfumat cu care sonia
așază zilnic dimineața la masa din sufrageria improvizată într-un balansoar
o simte
din felul în care argintul linguriței alunecă în prăpastia unui porțelan
din nervozitatea apei năvălind dintr-un robinet
dintr-o reacție tipic feminină
interiorul lui suportă ravagii
sentimentul prăbușirii celuilalt în tine
își repetă
„dragostea trebuie luată în doze homeopate dacă vrei să nu te omoare”
îl doare
când știe că și alții ar putea să o perceapă la fel
numai sonia își vede de ale ei
o mare tocmai s-a înecat în atâta non-șalanță
de altfel
un fapt divers ce se cuvine a fi luat ca atare