te dai la o parte din tine
îmi lași
fereastra cu vedere la strada principală
mai multe ceruri
pașii tăi umbra ta sângele tău
inima toată

te retragi pe vârfuri îți așterni de cu dimineață ziua
la picioarele scării
trăiești
cu respirația mea
cu agoniile și resuscitările mele
din gesturile febrile ale degetelor încâlcite căutând mereu ieșirea
din capriciile mele diurne-nocturne care nu te obosesc așa îți par de irezistibile

îmi dai
dreptul la cuvinte oricând
dreptul la recurs
la încălcarea moralității a oricărei religii
a propriei tale vieți

când tu mă crezi conținută în toate
un fel de zeiță panteistă
într-un colț opac
punctiformă și naufragiată
eu
plâng frumosul de la distanță

aș vrea să văd să simt să (nu) mor dincolo de ziduri
sigur
călătoria continuă

nu în captivitate