[Și la heruvimi sub aripi se vedeau un fel de mâini omenești; Iez. 10,8]

Ai putea fi atât de transparent
încât prin oasele tale să poți vedea
dincolo
ca printr-un fluier,
prin ochiul tău să treacă o rază
neîmpiedicată,
prin ochiul tău
să poți vedea
sferic
grădina
cu iarbă subțire
cu ciocârlii cântând pentru gâze.

Te-ai putea așeza între coastele mele, o, heruvime,
ca-ntr-o iesle
tăcută,
dar oasele tale s-ar frânge...
oasele tale de cristal
prin care alunecă vântul,
vina aceea universală
să nu mai apese.