… despre aproape nimic îmi vine să scriu uneori,
despre lentoarea alintărilor șoptite,
ceva aproape dictat, fără implicații,
ceva ca o palmă adormită pe spatele ei,
ca o rază subțiiire de soare ce-i taie
fără să-i pese gâtul cu plete cu tot,
despre aproape nimic, ceva nemetaforic,
un sonet abia ghicit, un gen nou de piesă
la pian care să se cheme, matinatta,
îmi vine câteodată s-o iubesc așa tare,
însă nu vreau să stric liniștea naturală
a irisului, i-am promis că ea nu va plânge.
i-am promis.