parcă aș vrea să fug
din brațele bunică-mii
Oara mă ține strâns am vreo doi ani și breton scurt
soră-mea e tunsă la fel și a împlinit cinci
știe că trebuie să zâmbească aparatului
altfel nu m-a iubit niciodată
maica Jefa are tivul rochiei negre strâmb
neglijentă cum a fost cam toată viața
moșu Ion și moșu Romonuț veterani de război
în cămăși albe și pantaloni negri
poartă în ei pentru eternitate moartea văzută cu ochii
unul s-a întors cu un glonte în femur
celălalt după nouă ani taică-meu era deja mare
moșu Bicuța bunicul mamei privește drept
reste ici
îi spusese în Franța patronul fermei unde-a lucrat doi ani
n-a rămas acolo
maica Tița n-a vrut să-și părăsească livada și vatra
din care vedea adesea ieșind în vis pe Isus urmat de îngerii lui îmbrăcați în alb
moșu Bicuța e singurul care își ține pălăria înaltă pe cap
e fericit că ne are
și va ține fericirea asta în brațe nouăzeci și două de veri
tăticu ține protector mâinile pe umerii surorii mele
mămica și eu avem rochii la fel
șade cu spatele către mine
exact ca acum când
pentru ea parcă nici nu mai exist