Adiii vine trenul cu multe lumini
vocea soră-mii
ori o fi fost a lui tata
călătorește peste ani
și mă face să-mi ridic privirea din vatra în care
ultimii tăciuni încinși par licurici
cu pulsânde minuscule inimi portocalii

la fel ca atunci
și acum dau fuga la gardul de care ne agățam
ridicându-ne pe vârfuri
ca să privim șarpele prelung
ai cărui solzi de argint
licăresc azi printre crengile brazilor
ce au îmbătrânit odată cu noi

n-am aflat niciodată
de unde vine și încotro se îndreaptă
noapte de noapte acel tren
dar siluetele care se ghicesc la ferestre
mi le imaginez ca venind de departe
iar zorii le vor găsi tot la ferestre
fumând
ascultând același cântec monoton
pe care preț de o clipă îl ascult și eu
și privind în urma lor
la fel cum odinioară Elena Farago privea din poarta sa
un dor nebun m-a cuprins
un dor să fiu din nou
singur neștiut de nimeni
pe un drum.