o ușă de perete o
bilă de oțel scăpată pe ciment
fiecare mușchi fiecare
os încearcă să scape


cu pumnii strânși
înțepenite în gheață
ridicate spre cer brațe
din cioturi de aripi bate o
lebădă bolnavă să mă duc
dar unde mă duc nu știu
mi-am îngropat ultima cămașă
aceleași broaște negre îmi
apasă încheieturile


Doamne
te-ai întors și ai luat-o primul
zece cincisprezece douăzeci de pași
sunt case erau case
merg ca și cum aș merge
în unda liniștită a gârlei m-am văzut
coliba din arin cioplit dat cu pământ