Să construim din fericire un rai,
Când suferința surpă sfărâmicios trai,
Fericirea e o stare dobândită,
Când suferința de nefericire este gândită.

Când suferința surpă sfărâmicios trai,
E ca și cum nu mai poți vorbi în al țării grai,
I-am tăiat ghearele cu care scormonea în suflet,
Însă aleargă prin mine ca un exersat atlet.

Fericirea e o stare dobândită,
Trimite suferința în bolgii, ca o anatemă osândită,
În locul ei se cască o genune,
Ca o blasfemie abisală, traumatizând fragilă minune.

Când suferința de nefericire este gândită,
Omul privește realul într-o morbiditate oglindită,
Suferința dă un blam triumfului vieții,
Și o înfășoară în substanța derutantă a ceții.

Când suferința de nefericire este gândită,
Fericirea e o stare dobândită,
Când suferința surpă sfărâmicios trai,
Să construim din fericire un rai.