de la o vreme
cineva
tot fura cerul
atunci
păsările au învățat
să ciripească înlăuntrul fiarei
indusă în eroare primăvara exilată s-a arătat din nou
într-un fel anume
în ochii vânătorului nu era decât o metaforă
una anemică aproape abstractă
pasărea nu se oprea din cântat

de la o vreme
cineva
tot strângea marea în năvoade uriașe nesfârșite
spiritul se destrăma în păienjenișuri
buzele împietreau încercând să articuleze
singurul cuvânt era o negație
atunci
am ales tăcerea și aurul ei
increatul lăsat să rodească

într-o zi
cineva
l-a înlocuit pe Dumnezeu cu o pagină albă
în biserici candelele au ars chipuri
îngerii au căzut s-au făcut luciferi
atunci
mâna de copil a desenat iubirea
zâmbetul lui un fel de albastru
gestul naiv forma zborului

azi
pasărea știe să supraviețuiască
cuvintele sunt adesea de prisos
ne întoarcem în copilărie și
suntem fericiți
adică liberi