Stare de a fi

Stă de veghe poemul
ce ninge cu veri
peste golf de dureri !

Vorbește ! – îi zic
și el mă preumblă
peste semne noi
încă dezbrăcate de
obișnuință,
mă împinge în cuvânt
să smulg țipătul
din vârful săgeții,
trupul meu de cerneală
cu zâmbetul unei viori
acoperindu-se.

Fără această stare
trupul meu nu există
și fără poem
eu nu mai sunt.