Păpădii de argint zboară-n liniștea serii,
Norii inimii tale fug pe cerul cu stele,
Tu îmi lași altă toamnă cu suspinul durerii
Și te pierzi prin nisipul fin al urmelor mele.

Le acopăr cu valuri care vin de departe,
Pescăruși rătăciți șterg apusuri de sânge,
Prin perdele de vânturi ne oprim într-o noapte,
Numai liniștea Lunii cu o mână ne-atinge.

Mi-a fost dor să-mi las capul pe tăcerea fierbinte,
Să ascult glasul nopții prins în brațe de tine,
Cât de mult am visat să mă pierd prin cuvinte
Și s-adormi lângă șoapta mângâiată de mine...

Peste lanuri de vânturi am zburat fără teamă,
Universul, prin ceruri, ne-a lăsat amintirea,
Dintr-o vară pribeagă fug copaci de aramă,
După munții de lacrimi ne așteaptă iubirea.

Ca un hoț mă ascund după stele și frunze,
Te privesc ca pe-o zână îmbrăcată în aștri,
Îmi zâmbești și c-o floare îți culeg de pe buze
Roua genelor dulci ce ascund nori albaștri.