Somn ușor domniță dragă cu ochii alunecați în apus.
Îți doresc ca visele să-ți fie calde oriunde sufletu' ți-ai dus,
Căci pe patul de beton trupu tău e rece și naște umbră veche.
Îți mai amintești de locul acesta? Prima șoaptă dulce-n ureche?
Păcat, că ai avut pe limba despicată sedativ din miere stricată.
Când ne-am întalnit mergeai pe contrasens și te-ai izbit întăcerea mea parcată...
Erai teafără, cu rochia albă nepătată și piela-ți nezgâriată.
M-ai cuprins în cele două perle luminoase și adânci , ca o dorință sufocată
Și-ai înfipt un virus nebun ce ochii-mi rodea, mintea mea o tulbura și măduva-mi paraliza.
Era ciudat, o sonată de vise ce versuri din coșmaruri sacraliza.
S-a pavat o alee însărcinată de taine dulci cu petale pe margini,
Ce se vărsa într-un recif cristalin, împodobit cu trandafiri și maci  virgini.
Constelațiile ne întâmpinau și luna ne ardea pasiunile de sub cearșafuri,
Suspinuri umpleau cerul, bucăți de trupuri se topeau și se sudau în grafuri,
Mă absorbeai Afrodită...Afrodită... Pentru că doar atât erai...
Dar să mă lămurești, cine au fost restul? Hypnos și Morfeu le ziceai
De ce taci? Iartă-mă, nu mi-am dat seama că încă te mai odihnești.
De obicei te întorceai, până acum să spui cu mine să te împlinești.

Dar demult nu a mai fost jocul nostru, nici măcar nebun pe tabla ta nu puteam să mă numesc,
Un magnet pricăjit de frigider, doar la atât am ajuns să-ți folosesc.
Și-acum privește bolta disecată cu beculețe înecandu-se în păcură
Scursă din pat, aliaje și din tine croindu-ți așternut și pătură.
Aceeași rochie acum sfâșiată te pângărește și te dezbracă,
Pielea-i albă, iar un chip închis,de durere surdă nu are să tacă
Sub o lumină falsă, păcura naște un curcubeu bolnav și - ți făurește o coroană.
În coliziunea noastră, te-am iertat căci de sensul tău te credeam orfană,
Dar am greșit crezând că doar pe sensul meu te-ai rătăcit și te-ai oprit
Tu doar staționai, fiindcă eram parcare fără plată, un loc dezvelit.
Iar acum în ceas acoperit, pare-se că spre un alt sens în viteză ai pornit.
Ai închis ochii, iar din opus un vehicul neautorizat te-a nimerit.
Îmi pare rău că în ceață s-a risipit și te-a lăsat în firimituri.
Îmi amintesc când povesteai de tine și de visele tale de nesfârșituri,
Ca acum să fii la mila colbului și nemuritoare în dinți.
Odihnește-ți ochii și încântă-ți obrajii cu lacrimi fierbinți.
Mă îndepărtez, îmi cer iertare, plec, am un drum lung spre parcare.
Și plecând încet, mai zăresc o clipă, ce sper că nu e o barcă venind din depărtare.