Pe fruntea înălțată ți-au pus cununi de spini
Și ca Hristos ai fost bătută tu pe cruce,
În cupă-n loc de miere ei ți-au turnat venin
Și-au vrut ca-n a uitării beznă să te-arunce.

Dar clipa biruinței serbat-au prea devreme!
Căci soarta ce ți-o meniră curând i-ajuns pe ei.
Și Crima sângerează, iar Nedreptatea geme.
Tu, scumpă Basarabie, pășit-ai pe mișei.

Ești soare ce răsare în orice dimineață,
De dor ce ne alină, speranță ce ne dă,
Căci unică ni-e soarta- trăim aceeași viață,
O singură ursită menirea ni-o cântă.

Tu ești dovada vie că adevăru-nvinge.
Ești piatră nestemată din sceptrul cel ceresc.
Și-n ale tale vene e foc în loc de sânge
Ce arde tot ce-atinge un suflet românesc.

Să te ridici, stăpână, să luminezi cu luna,
Roi de mândre stele lucească chipul tău,
Iar fiii tăi să cânte și să serbeze-ntruna,
Dragă Basarabie, domnește aici mereu!