O clipire ca în ceața
Vremii care curge-ntr-una
Apare.Este speranța
Care luptă cu Fortuna.

În războiul ce i-l poartă
Cu sălbaticele ceasuri,
Cu himera ignorantă
Ce vrea să o țină-n lanțuri

Pentru ca fantasma oarbă
Care vrea s-o amăgească,
Spunând rar câte-o silabă
Din gândirea-i diavoleasca

Încercând ca să câștige ,
Căci norocul ea i-l ține,
Tot încearcă a convinge
Ce e rău și ce e bine.

ÃŽn falsul mrejelor sale
Astă hidra nemiloasa
Îți oferă alinare
Într-o fericire falsă.

Fiindcă ea,cercand să fure
Și din suflet și din cuget
Tot încearcă a supune
Prin deșert prea-purul plânset

Fiindcă regăsirea firii
Sta în clipe de durere,
Nu în ale fericirii
Mici momente efemere.

Speranța nu știe asta
Și ușor cade drept pradă
Fericirii, și năpasta
Omului iar se arată.

Iarăși, căutând haotic
Năluciri de pe-astă lume
Se bazează pe-un narcotic:
Speranța ce nu apune.