agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 12556 .



Oda tinereții
poetry [ ]
traducere de Miron Radu Paraschivescu, din volumul de poezii: " Mickiewicz",Editura Tineretului, 1959

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Adam_Mickiewicz ]

2005-09-15  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Bejliu Anne-Marie





Scheletice lumi, fără inimi, nici duh…
Dă- mi tu, tinerețe, aripa ta sfîntă
Să sbor peste moartele lumi prin văzduh,
Să-ating al iluziei rai, cel în care
Avîntul stîrnește minuni
Făcînd să ț îșnească-n tulpini noua floare
Și fețe-n nădejdi aurii înveșmîntă.


Cei care de anii prea grei sînt învinși
Să-și plece trudita lor frunte-n pămînt,
Din sferele lumii atît doar văzînd
Cît pot să cuprindă cu ochii lor stinși.


Dar tu, timerețe, te-avîntă pe culmi,
Pătrunde cu-al ochiului soare
Din capăt în capăt, întregile lumi
Cît e omenirea de mare!


Te uită de-acolo în jos, către punctul
În care vezi veșnice neguri umbrind
O scîrnavă- ntindere-n haos plutind:
Acela-I Pămîntul!
Privește-l! Din moartele- i bălți se arată
Un monstru tîrîș în găoacea-i blindată.
El singur și-e navă, cîrmaci, marinar;
Gonind spre alți monștri mărunți, dar la fel,
Aci se ridică, aci cade iar,
De val nu se-atinge, nici valul de el;
Deodată pleznește de pare-o bășică,
De viața lui, nimeni nu știe nimică
Și nici de sfîrșitu-I sinistru:
Acela era egoistul!


A ta-i, tinerețe, dulceața întreagă
A vieții cu alții-mpărțită:
Divin, bucuria în inimi palpită
Cînd mlade-aurii în mănunchiuri ea leagă.


Voi tineri prieteni, pășiți împreună!…
Un țel avem doar - fericirea comună;
Deci, tari prin unire, cuminți prin avînt,
Voi, tineri prieteni, pășiți împreună!…
Poteca e grea, lunecoasă,
Că forța și-a des slăbiciunea stă-n poartă,
Dar poți orice forță prin forță răpune
Și-nfrînă-ți, de tînăr, orice slăbiciune!

Cel care din leagăn o hidră zdrobi
Va ști, cînd e tînăr, să-njunghie centauri,
Pe cei chinuți, din Infern I-o răpi
Și pînă la cer s-o-nălța după lauri.
Să tinzi unde ochiul n-ar ști să răzbească,
Ce nu poate mintea sfărma, tu dărîmă!
Că tu, tinerețe, te-nalți vulturească
Și trăznet ți-e brațu- n furtună.
Hai, umăr la umăr! Și toți, cu un brîu
Să- ncingem ăst glob planetar!
Un cuget să fim, din acelaș focar,
Ca dintr-un izvor al duhului rîu!…


Să-mpingem pămîntul din loc, înainte,
Pornindu-l pe-o nouă orbită,
Iar cînd va plezni scoarța lui mucezită,
Întîile ere să-ți vină în minte;


Așa cum, în haos și noapte adîncă
Sbătîndu-se forța primară,
Cînd zise: “ Să fie! ” divina poruncă,
Materia-n lume un drum și-a croit
Și viscol vui,ape- adînci s-au unit
Și stele-n tării luminară, -


La fel, peste oameni, noapte grea mai domnește
O luptă de patimi primare domină
Dar iată: iubirea în flăcări zbucnește
Și-a duhului lume-o sui în lumină:
Din sînul juneței născută-o să fie,
Frăția legînd - o – n mănunchi, pe vecie.


Se sparg precum ghețuri lipsite de viața,
Vechi prejudecăți ce luminii-i sînt nor:
Salut libertații și-a ei dimineață
Vestind noul soare, de lumi salvator!















.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!