iar dioptria timpului mărește
un ieri ce astăzi e ivit din ceară
și mâine se îndeamnă către seară
cu tăinuire-n cina ei, firește.

în piețe umbra se va vinde iară
divinul în uitare-mi făurește
să simt și eu, ca tine, îngerește
chiar dacă-s om pe jumătate fiară.

sub cerul care stă să ne mai nască
tăcerea ne-a nuntit în noi iubire,
copil ca focul care arde-n iască.

iar agonia ținem în clondire
pe gâtul nostru vorbă să trezească
în nemuriri făcându-ne zidire.