n-am să devin depărtarea de care ți-e spaimă
iubite
amnezia trăirii
zadarnic se golește de aripi

să prindă clipa în mine (sau poate o veșnicie)
e obsesia divină a materiei eu îi privesc inocent stenogramele
și alunec pe falanga timpului fără să-i înșir
în brățară nici o literă

cuvântul poate să mai aștepte până îi rotunjesc toate marginile
și îi adun culorile de sub pielea misterului

cu surâsul în degete am deșirat doar un eon din portativele ploii
o să-mi țină de sete temporar
între două dansuri pe flăcări carnea mea se umple de iarbă
și de temple

încheietura respirului e mobilă profesionist îi escaladez inimii toate nuanțele

trăiesc fără de grijă în pronaosul unei veri fără sfârșit
cu rădăcinile-n cer arborii închid în roade
lumi suculente
ce gâtlej poate să-ncapă comprimarea văzduhurilor
mă-ntreb sideral

uit cât de mistuitoare este robia dermei în care vreau să ating delicat infinitul
deși taina dintre pulsații îmi unge cu miere
pâinea dimineții

căptușeala visului magic de-a fi îndulcește diabetic strânsura spațiului

din venele tale beau liturghii selenare la micul dejun
după ce te-am învățat cum se lipesc
licuricii de geană
și somnul fără de pleoapă

cuvântul trage tighel de aur iubirii noastre franjurate de păsări