Mă arde, mă arde, mă arde
tăcerea și cuvântul,
mângâierea și mormântul,
tu și viața...

Tu ești, tu ești, tu ești
în frumosul meu rece
albul îmbrățișat
topind și fulgul speranței,
și noaptea ce-și mângâie luna...

Te iubesc, te iubesc, te iubesc
cu brațe păgâne,
cu grotescul meu departe...

Îmi adie sinele a frumosul meu rece,
vântului
vuietul i se tânguie-n șoapte
de dor, de nevoie, de gol...

Nu pot opri, nu pot opri
Râul ce inima îmi curge
în fulgul de nea,
se-așterne
culoarea în suflet
până la negrul îmbulzit
de toate cuvintele mele...

Să dorm, să dorm, să dorm
aș vrea
în brațele ce-mi ridică speranța spre cer...
Acolo, acolo, acolo
aș putea doar să fiu
foc de poezie...