și am putea desigur să ne prelungim Crăciunul
toată starea asta de Acasă
așteptarea Minunii
zăvorârea în Copilărie
să ne aranjăm sentimentele în forma unor cascade prietenoase
să găzduim imensitatea luminii în
coridoarele dezîngustându-se ale inimii...
am putea desigur...
dar
Crăciunul doare... doare și
ne-am îmbolnăvi de moarte
doare
apropierea asta atât de mare până la răscolirea sângelui și
cum să ieși mai apoi din Poveste când nu vei mai ști
legile lumii dezlănțuite și uscate
trăind în efectul nesfârșit al anesteziei generale
acolo
sărbătoarea este zarva perpetuă
opulența... culoarea ambiguă... ruleta rusească
ceva-ul cu care poți fi fără să te doară prea mult
într-un fel sau altul
ai ieșit din tine
ai fi Străinul...
înțelegem
despodobim brazii la timp
plecăm tiptil din Poveste
ne legăm puțin în cuvinte credem încă în
mâna tămăduind ravagiile febrei
dincolo de geamurile cu flori înghețate o să vină odată
Primăvara