e colosală zi și iar îmi pare
penița mea că-i rod de stricăciune
ce-i scris în clipă-n ceas deja apune
când verbul lui plutiri de veacuri are.

nu fiara îndoielii a răpune,
să car un morb de vorbe în spinare
că vocile din mine, de sunt rare,
se vor înmoșteni tot în genune.

pe-afară-i iarnă, nea împrăștiată
iar de Mihai interior îmi doarme
va fi un prunc de dulce slovă, iată!

cu toții astăzi, sub visării arme,
aprindem rug în eră-ntârziată
iar în tăceri tot picurăm de larme.