se făcea condens așa din senin
săptămâna devenise minusculă
nu mai aveam ore
nici perdeaua ce imita soarele pe timp înnorat
epuizam toate resursele imaginației
așa o zi așa două...
intram cu picioarele zdrobite până la genunchi
din noi se desprindeau vietăți stranii
un fel de litere bezmetice rostogolindu-și supliciul
te-am auzit atunci după multă vreme:
„să facem... să facem... bătrânul nostru ceai de iasomie!”
„să-l facem!” și
ne-am așezat
aproximativ echidistant
aproximativ noi
părtașii cu drepturi egale ai ambientului opac
se făcea condens
ora devenea minusculă
nu mai aveam acces la clipă
nici la intuiția de a dezlega impasibili enigme
de undeva de sus picura simțeam
ácele vidului în vechea-ți coastă
sufletele se ghemuiau la milimetri distanță și totuși
m-ai ajutat să-mi amintesc de mine când
trupul umed și rece al șopârlei
îmi acoperea respirația...
se face condens
nimeni nu știe de unde
atâta ploaie
atâta subsol
atâta despuiere
doare
doare urma fluturelui care a tot încercat să iasă și
aripile
aripile cu mucegai
tabloul văzut cândva într-o colecție impresionistă
(nici nu mai știu cine era autorul...)
azi e aici
în subsolul nostru comun și
ne ținem de mână...