Privind spre cerul înstelat
Într-o oarecare seară
Am zărit un licăr tremurat.
Căzut pe gânduri am încet,
Ce să fie oare?

Lumină pierdută de departe
Aș vrea să te cunosc.
De aduci viață, dornic te cinstesc
Dar ce să fac, de vestești moarte?

Poate astrul tău ceresc
S-a stins cu mult în urmă
Ultima-ți suflare, pierdută în eter,
Rătăcită, hoinărind prin univers.
Atât să mai fi tu oare?

Nu!, precis tu ești un soare
Ce-ncălzești inimi și lumi.
Iar în umbra ta cea caldă
Se odihnesc suflete istovite
După mulți ani lungi si grei.

Cum priveam eu astfel bolta
Tare m-am mirat
Când mica scânteiuță
S-a aprins înflăcărat.

O aură de lumină
S-a răsfrâns peste ținut
Aievea de frumoasă
Ca-n al timpului-nceput.

Pierdut in transă o priveam
Cum învăluie o lume,
La fel de mistic precum a apărut
S-a și încheiat acea minune.

Steaua a mai licărit o data
Parcă dorind să-și ia adio
Și apoi s-a stins domol
Trecând încet în întuneric.
Să fi fost totul in mintea mea?

Nici in zilele de astăzi
Nu știu ce s-a-ntâmplat
Sau ce a fost acea lumină
Care mi-a dat viata peste cap.

De oriunde ar fi venit
Acel sclipet călător
La mine-n suflet și-a găsit
Un cămin nemuritor.