soldatul era liber...si privea spre cer,
se odihnea,fără de ordine și luptă ,
fără de ură , de iubire sau de ger...

fără sa-i pese că din ochiul lui,
un vierme ,ca o lacrima amară,
într-un final al vieții-n asfințit ...
i-a aparut, în sufletu-i din umbră,
mirat, fără măcar să-l doară...

în mână, încă mai strângea ,îngălbenită o fotografie,
cu-n singur chip de înger , ce-i zâmbea ...
dar viermelui nu îi păsa , de vraja timpului târzie,
și îl rodea , da ,îl rodea ...

și-n nepăsarea lor de neclintit,
și viermele ,dar și soldatul,
erau liberi și fericiți ,
ca nimeni altul ...

cândva, purtase o cămașă albă,
printre castani , pe bulevard ,prin soare,
pe-alei cu flori albastre , și surâs de oameni vii,
cu mâna ,odihnită-n părul unei domnișoare...
și cântece de pasari colibri ...

soldatul era liber...și privea spre cer,
se odihnea,fără de ordine și luptă ,
fără de ură , de iubire sau de ger...

fără să spere , sau să mai asculte,
la întâmplari de azi și ieri,
la întrebări din glasuri mute...
iar viermele, era mai fericit ca el...

rotund și parfumat și galben, se-nfrupta,
din ochiul nesătul ce odată
a dezbrăcat doar din priviri,
mirajul sânilor de fată , ascunși ,
între petalele de trandafiri...
------------------------------------------------------

în mângaieri, printre castanii înmiresmați,
și-acum se plimbă-ncet soldatul,
fără de viermi, gradați și degradați...
pe lângă îngerii înaripați,
ca nimeni altul ...