E prăvălit un mâine peste mine,
Fără dorințe am rămas în drum,
Am coardele vocale mai puține,
Cine-mi aude versul meu acum?

Mi-e dor de dorul meu de vară,
De brațele deschise ca un port,
Căci iarna asta-a devenit povară
Și albul e prea rece să-l suport.

Și-ncet cu-nșchiopătata gelozie,
Citesc încurajat privind la stele,
Eu mă îndrept chemat de poezie
Și o recit cu gândul, printre ele.

Am întâlnit în drum o așteptare,
Ardea tăcut în palmele de ceară,
Și-avea în ochi aceeași întrebare
De dragoste, în dulcea călimară.

Și m-am oprit ca valurile mării
Ce se-ntâlnesc cu visul de coral,
Astept tânjind la poarta sărutării,
Îndrăgostita Sfântului meu Graal.

Afară bate-un pic de întuneric,
Dar eu sunt infinitu-n poala ta,
Iar se aprinde blândul ezoteric
Și versurile-mi ard pe undeva.