se-ntâmplă să-mi fii femeie depărtată
cu fericirea hazardată ca un frig,
să-mi semeni noaptea în fiecare dimineață,
ziua, umbrirea ta mă-ncetinește,
mi-e greu să pierd miracolele tale puține,
încă sunt pustnic la poalele umbrei

cămașa mi-e spaimă pe umeri,
arsă de-apăsarea degetelor tale,
glasul devine greu cu târziul,
dor de trup și împotrivire

mai tristă-mi pleci prin taina vinului vechi
pe-acoperișul celest, numai cenușă roșie.