pe fata sfielnică din struguri
oameni și zei deopotriv-o iubesc
vinu-i apa ce dăinuie șoptesc
visând comori ca floarea din muguri

zambilele roz din vaze zâmbesc
știu mirajul din foc pentru fluturi
știu când să fii trist când să te bucuri
când patimile nu se mai limpezesc

nu mai decapita trandafirii
nici umbre ori flăcări din cenușă
ignoră tălpile reci și fachirii

când bat metafore roșii la ușă
sar din rând litere contra firii
ca-n hore fata din struguri ghidușă