ca pe o ploaie nemiloasă de toamnă
în așteptarea
din țipătul dropiei
să te faci că ți-este cum nu ți-a fost
vreodată mai bine
să mă iubești și
să-ți fie frig și
mare să-ți fie
și pământ și nepământ
și să-ți fiu eu... și noi...

habar să nu ai
că aș putea fi măcar puțin
femeie
un dram muritoare sau
necruțătoare planta
crescând impudic în rănile tale
adu-ți aminte cuvintele
cercul pe care
ți l-au desenat ursitoarele

iubește-mă
dincolo de
ușa asta închisă
mult mai departe de
culoarea murdară
peste toate obișnuințele
peste toate sfârșiturile
iubește-mă
ca pe o rochie roșie
ca pe un destin

mai apoi

să rămânem întinși
să vadă cerul
cât mai este
după ospățul păsării