acum eoliene ne învârt în spațiul dintre atrii și ventricule
ne mișcăm pe câmpuri minate,

nimic nu invadează coridoarele spitalelor,
paturile prinse și legate între ele ca niște
bucăți de carton

acum au pornit motoarele din vechile termocentrale
și ne trezim ca începem să ne îndesăm cărbuni
pe gât –

acum o să primim mâncarea
din cărucioarele de la kaufland
în timp ce liniștea disecă aerul,

ni se pun etichete
pe borcanele de cafea
pe brichete
pe cremele de față
pentru ca sunt din sticlă

acum,

corpurile noastre sunt din sticlă
aici are loc transformarea – așa a spus psihologul
aici poți să scrii poeme bolnave,

acum,

zonele noastre de confort
ne țin bine legați de paturi.
tragem cu dinții de cartoane
și ne uităm la sacha
cum stă după gratii

acum,

cuvintele ne ies singure pe gură ca
niște pastile regurgitate:
și repetăm.
aceasta este o lume ciudată.

acum, acesta este poemul bolnav pe care sacha ar fi vrut
să nu-l fi scris niciodată. dar niciodată e un cuvânt interzis.

acum,

o sa ni se facă somn și vom uita toată această halucinație.
pentru că, acum, există mai multe metode prin care or
să ne facă să dormim liniștiți, aproape fericiți.