Atat de neinsemnata, de mica...
Si totusi mi-as dori sa iau in brate
cerul
si sa-i strivesc minunatele stele.
Sa stapanesc ceasurile
dintre ivire si apus de zi
Sa-ti deschid ochii,
si-n stralucirea lor
sa se nasca sufletul meu
Sa-ti port sarutarile
pe aripi de visare,
incondeiate cu lacrimi,
impodobite cu flori

Atat de simpla, de muritoare
si totusi mi-as dori sa traiesc
toti anii
dintre inceput si sfarsit
de cand era nimic pana va fi din nou nimnic
si sa zambesc necrutator, nechibzuit
doar peste sentimente,
peste nebunul univers
si peste brate negre, de granit.