mai nimic nu era cu mine
și cum să fii când îți lipsești?!
monocromă vara își prelungea nisipul
în resemnarea trupului
un deșert mumificat
acoperind valsul viorilor trezite
de atâta absență
atunci
(cât de inspirat?!)
am căutat locul
locul în care foarte probabil îmi uitasem
o mână
amândoi ochii
rochia albastră cu ploi
felul de a mă raporta la cădere
nerăbdarea de a intra de a intra... de a rămâne în verde
pe margini mai peste tot
aceiași piersici același praf drumul de țară
pașii cu mărăcini și glezne zdrelite
ivindu-se de după cortine cu fum
jurnalul meu intim în văzul unei lumi
desfășurându-se ca un spectacol
fără niciun sentiment al realului
fără nicio dramă
la un moment dat
te-am găsit
erai altul
nu era vina ta
te acoperise iulie
vocile celorlalți
spaima proprie?!