o să părăsim în sfârșit acest oraș
plin de tumori,
cu liniile lui electrificate și străzile lui mecanice
pe care ne deplasăm fără să știm unde mergem cu adevărat.

o să le părăsim, o să lăsăm în urmă mecanismele

sensibilității care ne-au făcut să trăim un fel de tinerețe a
eu-rilor noastre constrictoare și complementare.

la marginea lizierii la care o să oprim, o să ne uităm
la el, cu voluptate și teamă.

nu mai sunt coșuri de fum care să ne obtureze vederea,
acum filtrele fabricilor ni-l arată curat și frumos.

o biserică uriașă în care toți suntem enoriașii lui,
cu pielea întinsă și tatuaje pe care nimeni nu le înțelege.

piele sublimă și curată. plină de cicatrici și răni
care în timp au devenit frumoase.

o să venim des aici pe vârfurile dealului
la spitalul de pe colinele lui unde vom sta
și îl vom desena permanent.

și
le
vom
spune

acesta este orașul nostru, străin și bolnav.
ii vom desena cu acuratețe
blocurile, străzile, arterele și plămânii
și nimeni nu îl va recunoaște.

doar noi vom ști, arya, că doar așa acest oraș o să ne vindece.
și toate tumorile se vor rarefia.

o să ne lăsăm valvele singurătății și tristeții să se deschidă,
așa ca barajele.