dintr-o foame arzândă am văzut fața acestui pământ
strălucind ca un gulden. o foame arzândă
în lumina portocalie a vidului cosmic
întinzând buzele vopsite în alb, și încă ceva
din pumnul meu de monezi de argint
mărunțiș pentru rănile rostogolite de vânt
cu o diademă pe frunte. dintr-o suprafață ninsă
am simțit punctele de catastrofă, spinii
din ochii mecanici ai acestor statui, sus
lângă Canopus, pe chipul marmorean al vastului cer
îndrăgostit de gustul prea abstract de portocală cu sâmburi.
nu se poate ști de ce cuvintele și-au modificat formele
vibrația umedă, nepipăitul timpan gravat cu refuz
micșorându-se-n spațiul strict pământean
după legi inversate pe munte. nu se poate ști
de ce la picioarele acestor împărați dau năvală
tăcuți porumbei înfășurați în nuanțe de raze umile
acele mișcări de multiple iluzii, parcă desprinse
dintr-un spectacol din ce în ce mai absurd...
lunecă cortegii între sfere și simțuri
imagini pierdute din script-uri developate postum
iar ochiul meu nu se mai poate împarte la îngeri
brațul meu stâng e încătușat în amurg de statui. [12 august 2017]