De-aÈ™ fura stelele

Cum ar fi ca într-o noapte,
De pe bolta de azur,
Toate stelele mai coapte
Să le iau sau să le fur?

ÃŽntr-un sac din sfori mai groase
Să le ascund, pe furiș,
Să-mi fie mie lucioase
Când voi vrea, în ascunziș.

Totuși, eu direct la fapte
Nu aș trece făr` gândire.
Așa că în miez de noapte
Le-am dat stelelor de știre.

Ce s-au plâns și s-au căit
Că le iau din a lor casă,
Că le condamn la murit,
Că stârpesc stelara rasă…

Ce e drept, m-au întristat.
Mi-au dat multe de gândire,
Iar după ce am plecat
Mi-am dat seama de-asuprire.

Așa că, de dimineață,
Am așternut pe hârtie
Ce oameni n-ar avea viață
De mi-aÈ™ lua stelele mie:

Marinarii-ar fi pierduți.
Pot ajunge chiar să moară.
Vai de ei matrozi micuți,
De le-aș lua steaua polară.

2) Noaptea la cine-ar privi
Ce s-ar face Cătălină
De-ar fi Luceafăr într-o zi
Prins. Ah! A mea ar fi vină!

3) Ce-ar face observatoare,
De s-ar trezi într-o noapte
Fără cărul mic și mare
Sau fără Calea de Lapte?

Și mi-am terminat gândirea.
Realizez cât rău aș face.
ÃŽmi sugrum, astfel, pornirea
Și las stelele în pace.