noi nu ne-am întâlnit și totuși sunt cuvinte în care urmele ni se-ntâlnesc
așa cum numai plaja și cerul o mai pot face păstrându-le-n adâncul inimii
cuvintele tale defilează într-o lume a normalității cvasicunoscute
tăcerile mele noapte de noapte ies pe prispă și așteaptă perseidele
și am fost noapte-n miez de zi și-am fost cuvântul în pustiu

tu ai trăit toate poveștile pe care eu le credeam legende urbane
eu auzeam spaime și credeam că trăiesc cu adevărat toate poveștile
și pe cand eu mă năsteam săgetând cerul cu un prim chiot
tu injurai birjărește nemernicia vieții și igrasia ce se cățăra pe fața istoriei
și-ai fost culegător de nestemate și ceru-n taină mantie-ți punea

cuvintele ne nasc și nu se vor născute, ne-mbracă-n amintiri și în tăceri
albastrul voronețian își pleacă fruntea în fața cerului și a albastrului regal
pe harta lumii printre paralele sunt drumuri ce nu s-or cunoaște-n veci
dar toate drumurile ce-și găsesc un rost în lume au fost la început poteci
cuvinte suntem așteptând pe umerașe să îmbrăcăm ai iernii umeri reci

plecând de la Blogstory către azi, cuvânt după cuvânt...