Visez cum stropii reci ai ploii mă îneacă.
Îi respir așa cum norii mei albaștri părul ți-l apleacă,,
să mă acopere de apa grea ce coastele-mi apasă
și să visez la tine asta seară nu mă lasă.
Aș vrea să mă înece mai curând.
Eu stau la poarta ploii ca un soldat cuminte, în rând.
Îi bat încet la ușă, pașesc încet, nu plâng,
chiar de mă doare tare sub umărul meu stâng.
Ea lacrimi îmi va da, tu numai să le seci,
lăsându-mă visând la ploaie când tu pleci.