Miriapodul mă privește cu o sută de ochi
și se mișcă încet către mine cu o sută de picioare
păroase.
Mă și vede la cina de seară hăcuit de o sută de clești
și servit într-o sută de feluri pe tot atâtea platouri
de oase


La ce i-or fi trebuind scârboșeniei o sută de ochi
când și doi sunt prea mulți laolaltă pentru destinu-i
macabru?
De ce i-or fi trebuind o sută de picioare, mă-ntreb,
când i-ar ajunge să meargă pe stârvuri doar două
sau patru?


Vin în conhorte prelungi, din milioane de părți
și mă privesc cu milioane de ochi injectați de sînge
și ură.
Mi se urcă pe glezne, pe umeri, pe față, peste tot,
și-și scot milioane de clești înmuiați în bale și otrava
din gură.


Stați! le strigă jivina cu păr și solzi pe picioare
o arătare scârboasă, cum n-am mai văzut niciodată,
un monstru.
A fost o eroare, prieteni, le zice, să fiu al dracului dacă
n-a fost o eroare!
Să trăiți, domnule! Pentru onor prezentați arm’! Acesta-i de-al nostru...