Se părea că am plecat doar ieri
Fără efort
Urmărind visul de borangic al trubadurului occidental.

Femeie fără prejudecăți credeam că sunt
Gata să sfâșii satisfăcător carnea strămoșilor mei.

Vezi tu, unde m-am născut era o primăvară eternă
Cu petale de flori împdobind aerul la nesfârșit
Bunicile îmi depănau firul vieții în timp ce torceau lâna și țeseau covoarele
Mă învățau să citesc nu în stele dar în vâltoarea miraculoasă din noi
Cea care o auzim tot timpul
Câtă vreme suntem vii
Cuvintele toate prindeau aripi și se întreceau în zbor
Curgând în mine
Precum sângele.

Trăisem în cuibul cald mătăsos
Al limbii mele materne
întâia
singura
comoară din noi.

Cum nu știam
Că primăvara cuvintelor s-a împrăștiat
Am început să exist în alte limbi
Existând tot mai puțin.

Luminile nu se sting niciodată aici
În metropola din lumea nouă
Asta nu era inclus în biletul de avion ce m-a purtat înspre vest.

Parcă era ieri
Sau acum zeci de ani?