Deschid ferestrele,

salcâmii pulsează în adieri
reanimând chipuri pierdute
gânduri lacustre se-nvoltă
răvășind printre umbre
calmul lunii.

Vom mai găsi oare scânteie
în mâlul feruginos ce ne înconjoară
în timp ce
anemii pernicioase rod
sângele albastru al celor rămași?

Câțiva adolescenți spurcă liniștea serii
cu adjective peiorative
oropsind biata limbă română.

Parcă văd cărturarii din veacuri apuse
zvârcolindu-se în morminte
și pasul nopții din noi
tremurând...

Așteptăm
fiecare în ungherul lui
să înflorească o ramură de măslin

între timp
nuferii cresc
și lebedele plâng
pe lacul nimănui.

14-09-2017