eu m-am sacrificat pentru binele vostru șoptește clovnul, m-am chinuit să vă dau
râs, mult râs sănătos, râs până la lacrimi, râs
dar totul nu a fost decât până aici. am obosit să tot fiu sărac și prost și ignorat
masca mea nu mai ajută nimănui. copii nu au învățat râsul liber
iar adulții își impun să-l uite. numai câte un bătrân ros de demență
mai râde în hohote când vede medicamentele
de azi înainte, eu voi fi cel care râde: de viață, de moarte, de lacrimi
de prostie, de îngâmfarea voastră cea de toate zilele
și de spaimele voastre inutile.
oameni buni poate nu știți dar încă se moare.
Numai Dumnezeu stăpânește eternitatea
dar cred că se plictisește acolo sus în ceruri
și din când în când
mai coboară cât să moară ca tot omul
răpus de atâta veșnicie
să nu vă mirați
dacă mă veți vedea murind
oricum râsul a ajuns desuet și inutil
la bună tristețe