imaginează-ți
mergeam pe un fel de refugiu
era martie / secundele se îndatorau
anotimpului arsurii
se făcea praf / intuiam
pași amestecați / gânduri alandala
nu știam dacă
erau oameni doar
câte o bucățică sau un corp delict
a ceea ce fuseseră odată
pierdusem ceva poate cea mai importantă dimensiune
a femeii din mine și
aș fi plâns / chiar aș fi făcut-o dacă
suferința aceea perfidă ar fi căzut în sfârșit
de acord cu mine că doare
(dar ce e durerea?!
o chestie invizibilă insipidă inodoră...)
în dreapta
biserica dezbrăcată
ochii izgonind privirea
anatomii nefuncționale
grotescul hainelor fără inimi..
tire-moi vers le haut! tire-moi!!
glazura amară trecuse în sânge
cât se mai auzea din mine?!
n-am mai avut loc pentru nicio amintire
prezentul se lăbărța continuu
oamenii deveneau linii le era teamă
să privească să respire... să nu uite
eu simulam
lipsa ștreangului
un zid de mucegai se prăbușea
în acum