Mi-e dor, iubito, nici nu te mai știu,
Atâtea toamne-au pus rugina groasă
Pe chipul tău. Te-aș lua din nou la coasă
Prin maci și margarete.
Din perete,
Mă potopește valul gros de griu.

Mi-e spaimă și privesc tăcut pe geam
La ploaia care curge nemiloasă;
Sub streașini, îngeri uzi cârpesc o rasă
Cu petice diverse
Și averse
Ne varsă ștreanguri noi pe-același ram.

Stau goarnele uitate pline-ochi
Cu apă, cu-amintiri și fără note,
Speranța mea croiește alte școte
Pentru catargul verde...
Cum se pierde
Dorința răstignită-ntr-un deochi.

Ies pe furiș și fur o goarnă grea,
Încerc să-ți cânt, de parcă ți-aș fi înger,
Þâșneșe apa și apoi îți sânger
Cu note discordante
ÃŽn andante
Să te aduc din nou în toamna mea.

Un fulg e-un semn de pace și în frig
Începe iarna care iartă tot,
Mi-e frig, mi-e dor dar încă pot
Să-ndepărtez o coajă
Cu o vrajă
Și să aștept o altă toamnă și te strig.