am să-ți dau din mine câte o zi
doar una
suficient cât
să-ți clădești o casă
cu ferestrele înspre răsărit
de unde
seară de seară o
să mă vezi trecând

să nu mă strigi

lasă noaptea să respire din mine
ca-n tăcerea ei să-mi pot
înveli chipul
pentru o altă zi

schijele de lună îmi intră în ochi
și frigul din oase
îmi subțiază tăcerea
mă retrag în deșertul din mine
și aștept
primul tău semn