Din astrul etern, în timp se coboară
domoale șoptiri de tainică rază...
lumina sa blândă-n căderea-i ușoară
îi cheamă pe magi, iar ei o urmează.
Purtați de credința în semnul din ceruri,
pășirea lor fermă devine-o lectură
a veștii ce-apare subtilă-ntre rânduri
în slove de foc dintr-un imn de căldură.
Chiar dacă mesajul e greu de-nțeles,
nu dau înapoi, căci doresc să-l cinstească
pe regele care din iesle-a ales,
născându-se-n lume, pe ei să-i cunoască.
Se-ndreaptă solemn spre grota modestă
cu daruri alese, și-ajung, și se-nchină,
iar pruncul sărac, de viță celestă,
primindu-i, îi umple de pace divină.
În liniștea nopții, speranța și visul
îngână un cântec angelic, duios...
o iesle cuprinde întreg Paradisul,
păzind somnul dulce al lui Cristos.