O, literă, ce dragă mi-e a ta simțire
Ce sufletul artistului în șoaptă-ți spune;
Când te citesc mi-aduci o tandră tresărire
Și line mângâieri le poartă al tău nume.

Tu, muzică ce cântă în tăcere,
Simfonic ilustrată de poetul
Care în tine-și caută plăcere
Când doar singurătatea îi sprijină duetul.

Dulce e vocea celui ce în glas te poartă
Și viață îți oferă prin a sa suflare,
Când inima trezită ascultă-nduioșată,
Iar mintea cercetează-a ta splendoare.

Cât de fidel slujești orice trăire,
Care numai prin tine se vrea trădată;
În tine se-oglindește acea simțire
Ce dintr-un suflet se revarsă-n lumea toată.

Gândul îl zugrăvești cu-atâta măiestrie
Când limba-i prea timidă și nu poate
Ori tremură de-ar vrea ca să-l descrie,
Dacă emoții sau temeri o țin încătușată.

Din pasiunea ta se naște-orice cuvânt
Pe care artistul ar putea să-l spună;
Și de se-ndreaptă spre-adevăr devine sfânt,
Ori demon decăzut de e minciună.